Ofițerii români din armata habsburgică și implicarea lor în societatea civilă (de la sfârșitul secolului al XVIII-lea până în 1918) /
Romanian Officers in the Habsburg Army and their Involvement in Civil Society (late 18th century to 1918)
UEFISCDI PN-III-P1-1.1-ID-TE-2016-0432
Proiectul Ofițerii români din armata habsburgică și implicarea lor în societatea civilă (de la sfârșitul secolului al XVIII-lea până în 1918) are în vedere un aspect particular al formării și activității societății civile din Imperiul Habsburgic: rolul jucat de ofițerii români (activi, în rezervă sau pensionați) și soțiile lor în cadrul celei dintâi. Deși asocierea poate părea surprinzătoare, date fiind restricțiile mediului militar și forma mentis a ofițerilor ce includea un profund inoculat loialism dinastic, calitatea de militar activ nu era atât de incompatibilă pe cât pare cu cea de susținător al unor inițiative civice. Mai mult, în rândul ofițerilor în rezervă și al soțiilor de ofițeri incompatibilitatea dispare aproape complet. Implicarea ofițerilor în instituțiile societății civile poate denota, în funcție de împrejurări, fie o manifestare civică a loialismului imperial (o formă de patriotism), fie atașamentul la idei naționale (uneori chiar politice), mai greu de exprimat în cadrele militare. Această implicare a crescut după 1867, parțial pe fondul modificărilor structurale ale corpului ofițerilor (creșterea procentului celor cu origini burgheze și pregătire intelectuală), parțial datorită exploziei instituționale a societății civile din Imperiu. De altfel, și în acest domeniu, ofițerii par a se fi dovedit un liant trans-etnic al Imperiului, inițiativele lor civice depășind cadrele instituțiilor pur ”naționale”. Mai mult, în spatele acestei implicări, a militarilor sau a soțiilor, se întrevăd rețele sociale care nu de puține ori par să influențeze angajamentul lor, fie el pur civic/patriotic sau dublat de un substrat național. Deoarece nici istoria societății civile din Transilvania și Ungaria, nici cea a corpului ofițerilor români nu au făcut obiectul unor studii sistematice, joncțiunea acestor două terenuri de cercetare are potențialul de a aduce un aport semnificativ de cunoaștere și de a impune concepte și apropieri metodologice novatoare pe plan intern, iar pe plan extern de a racorda istoriografia militară românească la modelul Noii Istorii Militare a spațiului Habsburgic.
The project Romanian Officers in the Habsburg Army and their Involvement in Civil Society (late 18th century to 1918) aims to study the involvement of the Romanian officers (active, retired or reserve) and their wives in the establishment and activity of the civil society in the Habsburg Empire. Although the association might seem unusual, given the military restrictions and the officers’ ethos – characterised by a deeply ingrained imperial loyalism, being on active duty was not as incompatible as might have appeared with supporting civic initiatives. Furthermore, among reserve and retired officers, and among officers’ wives such incompatibility was almost absent. The officers’ engagement with civil society institutions and activities underlines, depending on the circumstances, either a civic/patriotic manifestation of imperial loyalism, or the attachment to a national (maybe even political) ideal. This involvement gradually intensified after 1867, partly as an effect of the structural changes within the officers’ corps (a higher share of those with bourgeois origin and civil higher education background), partly as a result of the institutional flourishing of the civil society. Besides, the officers seem to have represented, in this field too, a trans-ethnic binder for the Empire, given that their civic/patriotic initiatives and involvement sometimes surpassed the boundaries of national associative entities. Behind such acts one can also glimpse at the social networks that often seem to spur and support their engagement, be it purely civic/patriotic or wearing a nationalist coat. As neither the history of the civil society from Transylvania and Hungary, nor that of the Romanian k.u.k. officers’ corps have been systematically studied, the overlapping of these two research areas has the potential to bring up significant knowledge, to propose new concepts and methodological approaches within Romanian historical research, and to link the latter with the New Military History of the Habsburg territories.